Despre parapanta si zborul liber
Parapanta a aparut in anii 80, fiind o evolutie a unei parasute “aripa”. Dezvoltarea acestui nou aparat de zbor s-a facut rapid, ajungand in zilele noastre sa-si forteze limitele fizice si totusi, datorita noilor tehnologii si materiale, sa faca inca pasi inainte. Parapanta reprezinta cel mai simplu si accesibil mod de a face aviatie, fiind de aceea cel mai popular aparat de zbor .
Fiind practic un planor, fara motor, parapanta coboara permanent in masa de aer prin care zboara. Folosindu-se de curenti termici, poate urca asemeni pasarilor, invartindu-se in coloana ascendenta. Inaltimile atinse astfel, sunt de ordinul miilor de metri. Altitudinea castigata, permite apoi pilotului un salt catre un alt curent termic, unde procesul se repeta. Bineinteles, descoperirea si gestionarea acestor curenti, este o deprindere dobandita in multe ore de zbor, aceasta fiind esenta zborului liber.
Distantele parcurse astfel, “sarind” dintr-o termica in alta, pot fi de ordinul sutelor de km.
Astfel au aparut zborurile de distanta sau crosscountry (XC).
Competitiile de XC sunt cele mai populare competitii de parapanta, fiind urmate de cele de
viteza pe traseu impus. Intr-o astfel de competitie pilotii trebuie sa zboare pe un traseu
prestabilit, concretizat prin cateva puncte de intoarcere ale caror coordonate sunt introduse
in GPS. Cel mai rapid castiga, bineinteles.
Concursurile de punct fix, mostenite din parasutism, presupun o aterizare de precizie pe o
tinta speciala, departajarea pilotilor facandu-se la nivel de centimetri.
Acrobatia, este ramura exclusivista a zborului cu parapanta este cea mai spectaculoasa
disciplina dar si cea mai periculoasa. Este apanajul unui grup restrans de piloti dedicati
total, care duc la nivel de arta zborul cu parapanta, prin executia unor manevre la limita si in afara
domeniului normal de zbor.
Ultimele dar nu cele din urma, competitiile de hike&fly, presupun parcurgerea unui traseu
prestabilit in zbor sau in alergare, pilotul fiind nevoit sa duca cu el intregul echipament de
zbor si cand alearga. Aceste competitii se desfasoara in zone montane si se intind pe mai
multe zile sau saptamani, acoperind sute de km. Cel mai cunoscut concurs de acest gen
este Redbull XAlps care ia startul in Salzburg terminandu-se la Monaco.
In Romania, parapanta apare la inceputul anilor 90. Zborul liber era reprezentat doar de
planor si deltaplan. Desi performantele parapantei erau departe de standardele actuale,
simplitatea ei, senzatia de libertate ce o crea, o fac din ce in ce mai populara. Un simplu
zbor de pe varful unui deal pana in vale, (DV cum ii spunem noi) era ceva nemaipomenit. Pe
atunci se numarau decolarile facute, mai apoi numarandu-se orele zburate, ajungand astazi
sa numaram km parcursi. In prezent, in Romania exista circa 1500 de piloti. Licentierea este
o chestiune obligatorie pentru a zbura, la fel cum trebuie sa ai carnet de sofer pentru a
conduce o masina. Desi exista piloti foarte buni in Romania, in toate ramurile competitionale,
performantele lor sunt departe de potential din cauza ajutorului inexistent din partea statului. Banii
pentru acest sport se obtin exclusiv din fonduri private, iar cluburile se autosustin prin
organizare de cursuri de initiere, excursii, competitii si zboruri de agrement in tandem